viitorul

Cotele echipelor românești să treacă de turul 3 preliminar în Champions League și Europa League
- . July 31, 2017
Calificările continuă în cupele europene și cele cinci echipe românești angrenate în competiții păstrează toate șanse de calificare. Cel puțin

Preliminarii Champions League: echipa cea mai puternică, echipa cea mai galonată și lista meciurilor
- . July 24, 2017
Turul 3 preliminar al Ligii Campionilor se dispută marți și miercuri, când intră în joc ambele formații românești calificate. Iată

Ce cote ai prinde dacă ai paria pe previziunile din sondajul NetBet la startul Ligii 1
- . July 13, 2017
În urmă cu o săptămână, lansam o provocare în care i-am rugat pe fanii fotbalului să se exprime pe tema

Liga 1, sezonul 2017-2018, programul competițional
- . July 7, 2017
Liga Profesionistă a anunțat azi programul complet al viitorului sezonul regulat în Liga 1. Campionatul se reia în 14 iulie

Poți prezice viitorul sezon fotbalistic pentru cluburile din România? Votează!
- . July 6, 2017
Noul campionat intern stă să înceapă la mijlocul lunii iulie. După câteva sezoane de acalmie, investițiile par să se fi

Recordurile pe care le va stabili Gică Hagi cu Viitorul, dacă va câștiga titlul în Liga 1
- . May 12, 2017
Ceea ce părea imposibil la startul sezonului este la un pas să se întâmple sâmbătă: clubul Viitorul să cucerească titlul

Crezi că bate Viitorul sau FCSB? Pariază la cotă 10,00 pe care echipă vrei tu!
- . May 12, 2017
Ultimele trei meciuri ale play-off-ului Ligii 1 se joacă toate sâmbătă, la aceeași oră. În oricare din ele se poate

Cupa României, sferturi de finală: vom avea surprize?
- . March 28, 2017
Surprinzătoarea și fascinanta Cupa României revine în atenția pariorilor în această săptămână. Marți, miercuri și joi se vor juca toate

Pronostichează rezultatele viitoarelor meciuri din playoff-ul Ligii 1!
- . March 15, 2017
Ce este de învățat după prima etapă din playoff și playout? Ce este de așteptat în a doua etapă? Săptămâna

Liga I 2016-2017, etapa a 4-a: preview, echipe probabile
- . August 12, 2016
Atmosfera de vacanță încă persistă în fotbalul intern, se vorbește mai departe de transferuri peste transferuri, dar în realitate, Liga