Liverpool – Chelsea, derby istoric, pe Anfield, sâmbătă, 21 ianuarie. Meciul a stârnit de-a lungul ultimului secol pasiuni puternice, iar cotele îi fac și pe jucătorii la pariuri sportive să fie entuziasmați.
Una dintre cele mai mari rivalități din lume
Premier League aduce în fața fanilor, încă de la înființare, dueluri de tradiție între cele mai puternice echipe din Anglia. Printre acestea regăsim și Liverpool – Chelsea. Primul meci dintre cele două a avut loc în urmă cu mai bine de un secol, pe 25 decembrie 1907, chiar pe stadionul Anfield, din orașul englez aflat în apropiere de coasta de vest a Marii Britanii.
Din acel moment s-a născut una dintre cele mai mari rivalități din lume, ambele echipe căutând să devină din ce în ce mai bune în Anglia, locul de baștină al fotbalului așa cum îl știm astăzi.
Până în prezent, echipa londoneză, fondată în 1905, a câștigat 84 de partide, a avut 43 de remize și a pierdut de 65 de ori în fața rivalei din Liverpool.
Ultimul titlu câștigat de Chelsea a fost la finalul sezonului 2016 – 2017, în timp ce formația antrenată de Jurgen Klopp, a câștigat la finalul sezonului 2019 – 2020. În ambele cazuri, situația a ajuns din ce în ce mai dificilă în ultimii ani.
În acest moment cele două formații se află la același punctaj și pe poziții foarte incomode în campionat. Având în vedere așteptările de la cele două echipe, Liverpool și Chelsea se luptă să scape de rușinea de a rămâne la mijlocul clasamentului.
Cele două echipe se află una sub alta în campionatul Premier League. Liverpool pe locul 9, iar Chelsea pe locul 10, destul de departe de primele trei clasate, Arsenal (47 de puncte), Manchester City (39 de puncte) și Manchester United (39 de puncte).
În ultimele 5 meciuri, Liverpool a adunat 3 victorii și două înfrângeri, iar Chelsea două victorii, două înfrângeri și un egal.
Cotele care „fac cu ochiul”
Ca la oricare alt duel important, cotele pot asigura deliciul suporterilor care joacă la pariuri sportive online. Pentru duelul de sâmbătă, Liverpool are o cotă de 1.85, iar Chelsea de 4.10. Un egal are cota de 3.72.
Acest meci reprezintă o luptă a orgoliilor și o șansă în plus pentru a scăpa de o rușine istorică, așadar așteptăm cu entuziasm partida de sâmbătă.
*Cotele pot varia.