de Marian Popovici (Fanatik)

Argentina este prima finalistă a Campionatului Mondial după victoria clară împotriva Croaţiei. Messi este la o victorie de a “deveni” Maradona pentru suporterii “pumelor”.

Jucătorii Argentinei, sărbătorind cu fanii. Sursa: Fanatik

Argentina este la un singur pas de a deveni campioană mondială după 36 de ani. Fanii “pumelor” visează la titlu încă dinaintea startului turneului şi nici măcar înfrângerea cu Arabia Saudită nu i-a trezit din acest vis. Cu toţi cei care am vorbit, cred că Messi poate conduce echipa asta spre titlu, în ciuda înfrângerii şoc din prima rundă.

La un meci de fericirea supremă!

Iar cinci meciuri mai târziu, formaţia lui Lionel Scaloni este la un meci de fericirea supremă. După “războiul” cu Olanda, decis la loviturile de departajare, Argentina a trecut fără probleme de Croaţia, într-o atmosferă sud-americană pe Lusail, scor 3-0. Messi şi “dubla” lui Alvarez au încheiat rapid şi fără dramatism conturile.

Peste 25.000 de fani argentinieni au fost în tribune, în timp ce oaspeţii au fost încurajaţi de 5000 de suporteri. Dar majoritatea spectatorilor din alte ţări au venit îmbrăcaţi în “albiceleste”, Leo Messi fiind un idol universal, astfel că la fiecare meci disputat de “pume”, superstarul atrage alături de echipă alţi zeci de mii de suporteri.

“Messi este Maradona!”

Însă, niciodată nu am văzut fani care să trăiască mai intens meciurile şi turneul final ca argentinienii. Inclusiv jurnaliştii cu care am stat de vorbă, spuneau că au făcut un sondaj din care rezultă că mai mulţi argentinieni preferă ca echipa naţională să fie campioană mondială în loc să scadă inflaţia din ţară, aflată la cote uriaşe.

Iar pasiunea se simte nu doar în timpul meciurilor, ci şi pe străzile din Doha. Deşi pentru mulţi este o deplasare costisitoare, peste 20.000 de argentinieni au venit pentru a fi prezenţi în tribune la meciurile favoriţilor: “Vrem să îl vedem pe Messi ridicând trofeul. Pentru că Messi este Maradona! “Diez” este sus şi ne ajută. Ştiu asta”, ne-a spus unul dintre fani înaintea meciului decisiv din grupe cu Polonia.

“Pumele” au rezistat presiunii extraordinare! Meciurile decisive din grupe i-au călit

Dorinţa extraordinară a creat şi o presiune incredibilă pe această echipă a Argentinei. Care s-a simţit încă din primul meci, când “pumele” au clacat şi au pierdut împotriva Arabiei Saudite. Dar a fost şi un semnal de trezire pentru jucători, fiecare meci devenind decisiv. Confruntările cu Mexic şi Polonia din grupe i-au călit pe Messi şi compania.

Practic, pentru echipa lui Scaloni meciurile eliminatorii au început din etapa a doua a grupelor. Iar când au ajuns în optimi, Argentina era trecută deja prin “botezul focului”. Emoţiile cu Australia şi războiul câştigat de puţin cu Olanda au întărit echipa, care în meciul cu Croaţia a arătat cel mai bine.

Argentina nu e doar Messi! Cum au ieşit la rampă ceilalţi titulari

Pentru că echipa Argentinei nu este doar Messi. Şi fiecare piesă din această formaţie şi-a adus aportul în acest succes. Emiliano Martinez, Julian Alvarez, Enzo Fernandez, Nahuel Molina, ba chiar şi Alexis Mac Allister au strălucit la momentul oportun. Echipa este formată în jurul lui Messi, dar ce echipă.

Lionel Scaloni a adus Argentinei constanţă în evoluţii şi în rezultate. Nu mai vorbim de o echipă care să oscileze evoluţiile spectaculoase cu înfrângerile şoc. Să nu uităm că înainte de finala Cupei Mondiale, “pumele” au 41 de meciuri fără înfrângere din ultimele 42.

Maradona, mână de ajutor de Sus! O Croaţie sleită în loc de “şocul” Brazilia

Probabil fanii au dreptate când spun că Maradona le dă de Sus o mână de ajutor. În optimi a venit Australia, în sferturi au fost penalty-urile câştigate cu Olanda, în timp ce în semifinale a venit Croaţia, o echipă stoarsă după meciul cu Brazilia, încheiat tot după loviturile de departajare.

Un parcurs care îi duce în finala mult visată. Atât de aşteptată. Argentina a avut de la început dorinţa, dar şi mijloacele. Echipa a fost prima favorită la titlul mondial. Şi indiferent pe cine va întâlni în finală, presiunea va fi tot pe echipa lui Scaloni. Franţa, chiar dacă este campioana en-titre, nu va avea pe umeri presiunea sud-americanilor, disperaţi să încheie seceta de 36 de ani. Maroc, cu atât mai puţin, echipă aflată într-o campanie istorică pentru ţară şi continentul african.

Duminică, meciul vieţii pentru Messi!

Pentru Argentina urmează cea mai importantă finală din ultimele trei decenii şi jumătate, iar pentru Leo Messi, ajuns la 1002 partide, urmează meciul carierei. Meci care îl poate transforma în zeu, asemeni lui Maradona.

Cert este că până la finală, pe străzile din Doha, în fan zone-uri, pieţe, vom auzi non-stop până duminică seară refrenul: “Muchachos, ahora nos volvimos a ilusionar / quiero ganar la tercera, quiero ser campeón mundial/ Y al Diego en el cielo lo podemos ver / con don Diego y con la Tota, alentándolo a Lionel”.

 

1002 meciuri a disputat Leo Messi în carieră

11 goluri a marcat starul “pumelor” la cupele mondiale