Dacă ar fi să descriem anul 2020 folosind un singur cuvânt, cel mai bun ar fi “altfel”. 2020 a fost un an atipic, care ne-a pus față în față cu multe situații ciudate și totodată care ne-a scos pe mulți din zona de confort.

Poate că nu a fost anul la care visam cu toții pe 31 decembrie 2019, însă a fost cu siguranță un an pe care nu îl vom uita. Și nu doar din cauza părților negative! Numeroasele recorduri care au marcat lumea sportului vor plasa anul 2020 în rândul anilor memorabili.

messi-2020

2020, o ploaie de goluri

Se spune că lucrurile cu adevărat impresionante se întâmplă în afara zonei de confort. Iar dacă acest an a reușit să facă ceva cu brio, aceea a fost să ne testeze limitele în condiții cu totul noi. În lumea fotbalului, acest eveniment s-a tradus printr-o adevărată ploaie de goluri. Printre cele mai mari reușite se află cele de mai jos:

  • Cristiano Ronaldo a ajuns la 700 de goluri marcate în toată cariera. Recordul este cu atât mai impresionant cu cât prevede depășirea în viitorul apropiat a unui alt record de către starul portughez: cele mai multe goluri marcate de un fotbalist la națională.

ronaldo-tshirt

  • Messi e și el pe val și a bifat înscrierea a 644 de goluri pentru aceeași echipă: Barcelona. Asta nu e tot! Această reușită, bifată în meciul contra Valladolid din La Liga, l-a făcut pe fotbalistul argentinian să depășească recordul marelui Pele: 643 de goluri pentru Santos. 2021 va aduce cu siguranță noi recorduri… 😊 Cât despre 2020, acesta l-a transformat pe Messi și în fotbalistul cu cele mai multe goluri înscrise în Champions League, faza grupelor: 70.
  • Kylian Mbappe a ajuns la borna de 100 de goluri marcate pentru PSG. Neymar Jr este cu mult în spatele său, însă noul an poate aduce multe noi schimbări de situație.
  • Haaland a devenit cel mai tânăr fotbalist care ajunge la 15 goluri în Liga Campionilor, la 20 de ani și 126 de zile. Haaland l-a surclasat pe Mbappe care a reușit acest record la 20 de ani și 306 zile.

 

2020, an memorabil și în Formula 1

În mod paradoxal față de vremurile pe care le trăim, 2020 nu a fost un an al vitezei. Lucrurile s-au petrecut încet, chiar foarte încet pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, în Formula 1 lucrurile nu au stat pe loc. Lewis Hamilton depășește record după record, și poate cel mai impresionant este faptul că l-a depășit pe Michael Schumacher la numărul de victorii în Formula 1.

hamilton-F1

În 2020, fiul lui Michael Schumacher, Mick, a obținut titlul mondial la Formula 2 și primul contract cu Formula 1. În 2021, îl vom vedea pe Mick Schumacher pilotând monopostul Haas F1 Team. S-ar putea spune că Mick va începe 2021 din pole position.

 

2020, anul lui Bayern Munchen

În ceea ce privește performanțele echipelor de fotbal, pe oricine întrebi îți va indica același nume în 2020: Bayern Munchen. Bavarezii au câștigat, pe rând, titlul în Bundesliga, Cupa Germaniei, Liga Campionilor și Supercupa Europei, iar fabulosul 8:2 împotriva Barcelonei din meciul de Champions League spune multe despre forma în care s-au regăsit nemții anul acesta. Formația lui Hansi Flick, în frunte cu Robert Lewandowski (desemnat cel mai bun fotbalist al anului, ipotetic câștigător și al Balonului de Aur – dacă s-ar fi ținut) promite multe pentru 2021.

bayern-trofeu

În loc de încheiere…

Poate anul acesta nu a fost un an al visurilor îndeplinite la scară largă, dar cu siguranță a fost un an memorabil din multe puncte de vedere. Uitându-ne la recordurile și evenimentele petrecute, nu ne rămâne decât să conștientizăm că „Fă rai din ce ai” nu e doar o vorbă din popor, ci o realitate atunci când îți dorești cu adevărat. Exemplu stau sportivii de mai sus. 2020, rămâi cu bine. 2021, să vedem ce ai pregătit!