Top 20 cei mai spectaculoși fotbaliști străini care au jucat în România
În ultimii 25 de ani, în fotbalul românesc au ajuns mii de jucători de altă naționalitate. În 2012, cotidianul ProSport număra peste 1100 de stranieri. De la petarde și țepe legendare la jucători care ulterior au ajuns să coste zeci de milioane, am văzut tot felul de jucători la toate echipele care au avut un rol cât de mic în primele două ligi, sau poate chiar mai jos.
Azi ne propunem să realizăm un top al celor mai spectaculoși jucători „de import”, având câteva criterii precum eficiența pe teren, timpul petrecut la cel puțin un club din România, dar mai ales glezna fină, talentul nativ și virtuozitatea tehnică.
20. Vladimir Bozovic
Rapid (2007-2013)
Suflet, dăruire și viteză. Viteză maximă, atât de tare că, în meciurile avute, erau antrenori care preferau să schimbe tactica și posturile doar pentru a pune un alt jucător rapid ca pază la fundașul stânga giuleștean. Plus că era prieten cu galeria și vișiniii îl iubesc și azi.
19. Junior Moraes
Gloria Bistrița
Cu 18 goluri în primul său sezon la Gloria, cu un control al mingii tipic brazilian, Moraes a fost cel mai dorit jucător din Liga 1 în 2011, dar niciun club românesc nu a putut să concureze în oferte cu ucrainienii de la Metalurg Donețk. Ce frumos dribla, ce finish avea…
18. Vasily Khamutovski
Steaua, Petrolul
Cine a spus că trebuie să fii jucător de câmp pentru spectacol? Khamutovski a fost idolul tribunelor la Steaua, paradele sale incredibile au fost sare pe rană pentru adversari. Chiar și azi mai sunt suporteri care să ofteze după el când portarii Stelei mai scapă câte una în plasă.
17. Álvaro Pereira
CFR Cluj
Dacă ai citit tot topul, până acum deja ți-ai dat seama că la Cluj sunt niște scouteri pricepuți. Un alt tun pe piața transferurilor a fost Pereira, uruguayanul care, pe ruta CFR-Porto-Inter, a ajuns să joace la cel mai înalt nivel, să valoreze 16 milioane de euro și să viseze la marile trofee din Europa.
16. Ousmane N'Doye
FC Vaslui, Dinamo, Astra, Săgeata Năvodari, ASA Tg. Mureș, Cetate Deva
Un caracter puternic, unic atât în teren, cât și în afara lui. Iubit de proprii fani, admirat de fanii rivali, temut pe teren de adversari și, în străfundul său, un mic golan care a căutat mai ales distracția, dar a știut să se impună peste tot pe unde a fost.
15. Cesinha
Rapid, Petrolul
Adevărat simbol al ultimei mari echipe a Rapidului, brazilianul era iute ca trenul în benzile terenului. Din păcate, a plecat de la Rapid forțat de împrejurări, de falimentul care, între timp, a stins nocturna în Giulești.
14. Julius Wobay
Universitatea Craiova
Craiova fotbalistică a fost poate cea mai agitată echipă din România, schimbându-se de la an la an totul: jucători, antrenori, patroni, stadioane, denumiri, galerii! Doar Julius Wobay a fost, pentru câțiva ani, o ancoră. De la el se putea construi o campioană, dacă nu ar fi existat atât de mulți de dacă…
13. António Semedo
CFR Cluj, Steaua, Unirea Urziceni
Considerat de mulți drept cel mai bun jucător de contraatac din țară, „Pantera” a fost primul portughez adus de CFR. Atacantul a fost adoptat rapid de fani și a știut să-i răsplătească marcând goluri fulgerătoare în poarta rivalilor.
12. Emmanuel Godfroid
Rapid
Creierul echipei care a câștigat ultimul titlu pentru Rapid în 2003, Godfroid a rămas în fotbalul nostru ca un simbol al seriozității, al dăruirii și al profesionalismului.
11. Rick Boldrin
Chiajna, Astra, Steaua
Pe ruta Chiajna-Astra-Steaua, Boldrin este fotbalistul de la care astăzi sunt cele mai mari așteptări din Liga 1. Când îi iese jocul lui Boldrin, Steaua are un gol garantat pe tabelă. Când acesta nu se regăsește, Steaua se chinuie, așa cum s-a întâmplat recent la Târgu Mureș.
10. Dayro Moreno
Steaua
Columbianul le-a amintit pătimașilor fani steliști de virtuoșii anilor 80-90. Dayro era omul care putea construi tot meciul. Dar era inconstant și se spune că îi plăcea viața de București. Puțin prea mult. Așa că după doi ani, conducerea Stelei s-a săturat de fițele lui și l-a trimis pachet înapoi în America de Sud.
9. Lacina Traore
CFR Cluj
Cel mai bine cotat jucător străin care a trecut prin Liga 1 a jucat la CFR. Nu neapărat un mingicar, Traore a impresionat prin calitățile sale fizice. Viteză de atlet, preluări scurte, execuții în forță. Combinație care a făcut prăpăd între fundașii români. Când și-a reglat tirul, Traore a ajuns să coste 16 mil € când a semnat cu AS Monaco. În 2008, Clujul plătise doar 100.000€ pe el…
8. Federico Piovaccari
Steaua
A jucat un singur sezon la Steaua, dar a fost suficient să îi facă pe fani să se îndrăgostească de el pentru totdeauna. Din 2014 de când italianul s-a despărțit de club, Steaua nu a reușit să găsească un înlocuitor pe măsură, care să o ducă din nou în Liga Campionilor.
7. Sulejman Demollari
Dinamo
Demollari a fost primul jucător străin care să se transfere în România postcomunistă. Albanezul a fost adus la Dinamo de Florin Halagian și a confirmat încă din primul său sezon. În total, a jucat pentru „câini” 100 de meciuri și a marcat 36 de goluri, fiind un element de comparație la alb-roșii chiar și în ziua de azi.
6. Juliano Spadacio
Rapid, Astra
Brazilian cu gleznă fină, cu viteză și execuție, Spadacio nu a avut nevoie de acomodare pentru a deveni favoritul tribunei din Giulești. Stilul său semăna teribil cu al altui idol vișiniu, Daniel Pancu, iar randamentul a fost pe măsură. În 110 meciuri în competiții românești, a reușit 25 de goluri și 23 de asisturi, conform transfermarkt.ro.
5. Emmanuel Culio
CFR Cluj
Va rămâne în istoria fotbalului românesc prin cele 2 goluri reușite în 2008 pentru CFR Cluj pe Olimpico din Roma, când echipa lui a câștigat meciul de debut în Champions League. Dar pe lângă asta, a fost instrumental în câștigarea primelor două titluri ale CFR-ului, în 2008 și 2010.
4. Gueye Mansour
Poli Timișoara
Respins în probe de Basarab Panduru, Mansour a fost titularizat la Poli Timișoara de Gigi Mulțescu. A fost poreclit „Omul Foarfecă” după ce a reușit să marcheze prin spectaculosul procedeu de mai multe ori, inclusiv împotriva rivalelor Dinamo și Steaua. Mansour a suferit două accidentări grave la genunchi, blocându-i un transfer mare.
3. Filipe Teixeira
FC Brașov, Rapid, Petrolul, Astra
Un adevărat magician al balonului, cu o tehnică desăvârșită în la PSG sau la West Brom, portughezul a fost inima jocului ofensiv peste tot pe unde a jucat. Dribling în regim de viteză, viziune, șut precis, chiar și joc de cap. La 36 de ani, este aproape de un ultim contract, chiar la Steaua.
2. Wesley Lopes
FC Vaslui, CSMS Iași
Atacant pursânge, cu o viteză fantastică și tehnică uluitoare. Rezultatul? Eficiență incredibilă în fața porții. În Wesley au stat speranțele lui Adrian Porumboiu pentru un titlu istoric cu FC Vaslui. Nu a reușit să îi îndeplinească dorința patronului său, dar a câștigat de două ori titlul de cel mai bun jucător străin din Liga 1 (2011 și 2012).
1. Eric de Oliveira
Gaz Metan, Pandurii
Din 2008, Eric a adus Joga Bonito la Mediaș și în România. Driblinguri, asisturi, goluri oferite aproape meci de meci. Marile cluburi l-au dorit, dar nu a ajuns în București. A câștigat în 2010 și 2013 titlul de cel mai bun jucător străin din Liga 1. A devenit cetățean român și visează la „națională”, dar convocarea nu a venit încă. Mai are timp.