Campionatul Mondial a oferit prima mare surpriză, în a treia zi de competiţie. Argentina lui Leo Messi a pierdut cu 1-2 în faţa Arabiei Saudite şi lucrurile iau o turnură incredibilă în grupa C a competiţiei.
Cum s-a trăit în Qatar şocul Argentina – Arabia Saudită 1-2
Argentina a intrat la cabine cu 1-0 graţie golului marcat de Messi dintr-un penalty uşor acordat. Apoi, “pumele” au avut trei goluri anulate pentru offside în prima parte. Dar şocul avea să vină în partea secundă când Al Shehri (48) şi Al Dawsari (53) au întors scorul şi au furnizat cea mai mare surpriză a turneului de până acum.
În Qatar, lumea este şocată de această înfrângere. Am văzut prima repriză la centrul de presă, când lucrurile erau pe făgaşul normal, cu Argentina la cârma meciului. Golul lui Messi a adus aplauze în sală, din partea jurnaliştilor aflaţi acolo. Iar la începutul reprizei secunde am plecat spre stadionul Education City, unde urma să se joace Danemarca – Tunisia.
Omul care coordonează traficul autobuzelor la centrul de presă se uita la meci: “Voi ştiţi cât e scorul?”
Egalarea Arabiei Saudite am auzit-o când eram pe scări, în drum spre autobuz. Oamenii urmăreau pe telefoane desfăşurarea meciului. În momentul în care am urcat în autobuzul spre Education City Stadium, omul responsabil cu bunul mers al circulaţiei se uita la meci şi spunea:
“Voi ştiţi cât e scorul? 2-1 pentru Arabia Saudită. Incredibil”
“Voi ştiţi cât e scorul? 2-1 pentru Arabia Saudită. Incredibil”, exclama omul care într-o mână avea foile cu orarul autobuzelor şi în cealaltă telefonul mobil deschis pe meci. În drumul spre stadion am văzut cum arabii ţineau strâns de scor. Minutele treceau şi atacul stelar al sud-americanilor nu reuşea să spargă apărarea adversă.
Fanii tunisieni au urmărit pe telefoane finalul jocului înaintea meciului cu Danemarca!
Finalul de meci m-a prins la stadion, unde într-o oră urma să înceapă meciul dintre Danemarca şi Tunisia. Fanii africanilor s-au oprit din drumul spre stadion şi urmăreau deznodământul pe telefoanele mobile. La fiecare atac irosit al argentinienilor, au izbucnit de bucurie, stând sprijiniţi de stadion.
La final, fanii tunisienilor au izbucnit în urale. Din stadion se auzea un vuiet de bucurie, iar la porţi, fanii tunisienilor au sărbătorit victoria Arabiei Saudite de parcă ar fi câştigat ei meciul. La zona media, toată lumea discuta despre acest şoc, care complică teribil calculele în grupa C.
Se complică situaţia în grupa C!
Din această grupă mai fac parte Argentina şi Mexic, care urmează să joace de la ora 19:00. Este un meci crucial în ceea ce priveşte lupta pentru calificare unde a intrat cu talpa înainte şi Arabia Saudită. Asiaticii, cotaţi cu ultima şansă, au trei puncte şi mai au de jucat împotriva Poloniei şi Mexicului.
Debutul de turneu nu este deloc cum se aştepta Leo Messi. Starul argentinian a început cu gol Mondialul, însă când a fost mai mare nevoie de el nu a fost acolo. Presa sud-americană a scris înaintea meciului despre glezna umflată a starului, însă Messi a declarat că este la 100% din capacitate şi că va da totul pentru naţională. Dar, Argentina a ajuns într-o poziţie dificilă după primul meci al turneului.
Fanatik Powered by NetBet îți aduce luna aceasta detalii la cald relatate de reporterul nostru la Cupa Mondială din Quatar, Marian Popovici. Urmărește postările și află detalii în excusivitate din culisele sportului rege!