UEFA Champions League este cea mai prestigioasă competiție de fotbal intercluburi. Și una dintre cele mai populare întreceri printre amatorii de pariuri sportive. Aducând la start cele mai puternice cluburi ale Europei, ea a câștigat și mai mult în popularitate după introducerea sistemului mini-campionat în faza grupelor și mărirea numărului de echipe participante la 32. Alege din oferta NetBet pentru Champions League și pariază cu cele mai mari cote din piață!
Când a debutat Champions League?
Prima ediție a Champions League s-a disputat în 1992-1993 și a avut forma unui turneu cu două grupe a câte 4 echipe, câștigătoarea stabilindu-se în urma unei finale între câștigătorii grupelor. La calificările pentru această ediție au participat cele 36 de cluburi care au câștigat campionatele naționale.
Începând cu ediția din 1994-1995, competiția a aliniat la start 16 echipe distribuite în 4 grupe și trei etape knock-out. Din sezonul 1997-1998, numărul participantelor a crescut la 24, distribuite în 6 grupe, după care urmau trei etape eliminatorii, pentru ca din 1999 la start să fie acceptate 32 de cluburi care trebuiau să treacă de două faze pe grupe înainte de a ajunge la meciurile eliminatorii. În actualul format, competiția se desfășoară din ediția 2014-2015, sezon în care a fost eliminată a doua fază a grupelor și s-a disputat o etapă eliminatorie în plus.
Dacă, la început, pentru competiția regină a Europei au fost eligibile doar echipele campioane, acum, în funcție de coeficienții UEFA, pot participa până la 4 echipe dintr-un campionat, iar în situații excepționale chiar 5.
Champions League este continuatoarea Ligii Campionilor Europeni
Formatul Champions League a devenit o necesitate pentru a revigora Liga Campionilor Europeni, o competiție la care participau toate echipele campioane din Europa. Aceasta intrase într-un con de umbră după ce decalajul dintre campionatele puternice din vest și cele din Est ajunsese foarte mare ca urmare a schimbărilor politice și economice, dar și a apariției unor state noi.
Liga Campionilor Europeni a fost o competiție eliminatorie care a debutat în 1955. Hotărârea a fost luată la Congresul UEFA din luna martie și a fost influențată de succesul înregistrat de Campeonato Sudamericano de Campeones, o competiție similară care se desfășura în America de Sud din 1948. Real Madrid a câștigat primele 5 ediții ale competiției, urmată de Benfica Lisabona cu două triumfuri consecutive, Milan și Inter de două ori.
Formatul actual al Champions League
Competiția propriu-zisă se desfășoară sub forma a 8 grupe cu câte 4 echipe care joacă între ele tur-retur. Formațiile de pe primele două locuri avansează în faza eliminatorie unde trebuie să tracă de 3 duble tur-retur pentru a ajunge în finală. Câștigătoare se alege cu un premiu substanțial, se califică automat pentru ediția următoare a întrecerii, pentru Supercupa Europei și Cupa Mondială a Cluburilor FIFA.
Din cele 32 de echipe care joacă în Champions League, 26 sunt calificate direct pe baza coeficienților UEFA: câte 4 echipe din țările cu cei mai buni coeficienți (de regulă Anglia, Spania, Germania și Italia), câte 2 echipe din campionatele clasate pe locurile 5-6 și câte o echipă din campionatele clasate pe locurile 7-12.
Pentru celelalte 6 locuri se vor bate echipele campioane din țările care au un coeficient mai mic, dar și echipe din campionatele cu mai puțin de 4 echipe înscrise direct în grupe. Tot în funcție de coeficienții UEFA, echipele aspirante la un loc în Champions League trebuie să treacă de un tur preliminar, 3 tururi de calificare și o rundă play-off.
Trofeul Champions League – Cupa Campionilor Europeni sau „Urecheata”
Trofeul care este decernat câștigătorilor este cunoscut ca Cupa Campionilor Europeni. Este un trofeu transmisibil care este deținut de clubul câștigător timp de 10 luni, după care acesta primește o copie micșorată. Versiunea actuală a trofeului este creația bijutierului elvețian Jorg Stadelman, are o înălțime de 74 de centimetri, o greutate de 7.5 kilograme, este realizată din argint și valorează 9.000 de euro.
La ediția din 1968-1969 UEFA a introdus o regulă care prevede că trofeul poate fi păstrat de o echipă dacă îl câștigă de 3 ori consecutiv sau dacă îl obține pentru a 5-a oară. Actualul trofeu este cel de-al 8-lea, după ce precedentele au rămas în posesia lui Real Madrid (1960 pentru 5 titluri consecutive și 2018 pentru 3 titluri consecutive), Ajax Amsterdam (1973 – 3 titluri consecutive), Bayern Munchen (1976 – 3 titluri consecutive), AC Milan (1994 – 5 titluri), Liverpool (2005 – 5 titluri) și Barcelona (2015 – 5 titluri).
Statistici interesante despre Champions League
- Spania deține 11 titluri Champions League, fiind urmată de Anglia cu 6, Italia cu 5 și Germania cu 4. Au mai obținut trofeul Franța, Olanda și Portugalia.
- Real Madrid este cea mai titrată echipă din competiție cu 7 titluri, 3 dintre ele consecutive în perioada 2016-2018.
- În 1996 s-a decis prima finală la lovituri de departajare (Juventus vs Ajax – 1-1 în 90 de minute, 4-2 după lovituri de departajare).
- În 2000, Real Madrid și Valencia au disputat prima finală între două echipe din aceeași țară.
- Cea mai mare surpriză – Trofeul câștigat de FC Porto în 2004, sub comanda lui Jose Mourinho.
- Juventus, Milan, Bayern Munchen și Atletico Madrid au pierdut cele mai multe finale – câte 3.
- Cea mai mare diferență într-o finală – 1994 – Milan vs Barcelona, 4-0
- Cea mai mare diferență de scor: Liverpool – Besiktas , 8-0 în faza grupelor, în 2008, și Real Madrid – Malmo, 8-0, în faza grupelor, 2015.
S-ar putea să îți placă și: