NetBet Blog Romania

Bundesliga 2020-2021. Cote la titlu și prefața noului sezon

Bundesliga se reia în weekend! Campionatul preferat al pariorilor pe goluri și cornere, campionatul care oferă spectacol garantat etapă de etapă, pare deja rezolvat cu Bayern în rol de mare favorită.

Iată cotele oferite de NetBet pentru câștigarea campionatului, la startul sezonului 2020-2021:

Bundesliga – câștigător campionat. Cote NetBet.ro

Echipă

Cotă Echipă Cotă

Bayern Munchen

1.14 Dortmund 7.00

RB Leipzig

19.00 Monchengladbach

51.00

Leverkusen

51.00 Wolfsburg

126.00

Hertha Berlin

151.00 Eintracht Frankfurt

201.00

Hoffenheim

201.00 Schalke

251.00

Cologne

751.00 Werder Bremen

751.00

Freiburg

751.00 Stuttgart

1001.00

Augsburg 1001.00 Union Berlin

1001.00

Mainz 1001.00 Bielefeld

1001.00

Bayern Munchen și restul

Fotbalul este un joc simplu: 22 de bărbaţi aleargă după o minge şi la final Bayern câştigă, dacă parafrazăm declarația celebră dată de Gary Lineker în 1990.

De ce spunem asta? Să dăm timpul înapoi cu un an, în vara lui 2019. Bayern se despărțea de Arjen Robben și Franck Ribéry. Tot în 2019, în noiembrie, managerul Niko Kovac era înlăturat și Hans-Dieter Flick îi lua locul în încercarea de a salva ce se mai putea salva. O epocă luase sfârșit și mulți vorbeau de un an compromis. Ce a urmat? Bayern a făcut tripla istorică, adjudecându-și trofeul Champions League, titlul în Bundesliga pentru a 8-a oară la rând și Cupa Germaniei. Dacă sezonul trecut a fost unul de tranziție, cine i-ar putea opri în noul campionat?

Bavarezii au pierdut în vară unii jucători importanți, care s-au întors la cluburile de care aparțin: Perisic la Inter, Odriozola la Real Madrid și mai ales Coutinho la Barcelona. Thiago este și el gata să semneze cu Liverpool, deci nu e de mirare că Hansi Flick a cerut întăriri. La Munchen a fost adus deja Leroy Sane de la Manchester City. Alții vor urma cu siguranță, finalul perioadei de transferuri fiind în 5 octombrie.

Fără Bayern cine ar câștiga?

Orice pronostic logic pentru titlu poate fi făcut doar pe Bayern. Dar dacă am face abstracție de campioana en-titre, cum ar arăta cotele? Acest interesant exercițiu de imaginație este pus în practică în oferta de pariuri NetBet.

Bundesliga – câștigător campionat fără Bayern. Cote NetBet.ro

Echipă

Cotă Echipă

Cotă

Dortmund

1.52 RB Leipzig

5.50

Monchengladbach

10.00 Leverkusen

11.00

Hertha Berlin

29.00 Wolfsburg

29.00

Eintracht Frankfurt

41.00 Hoffenheim

41.00

Schalke

101.00 Union Berlin

151.00

Freiburg

151.00 Werder Bremen

151.00

Cologne

201.00 Stuttgart

201.00

Mainz

251.00 Augsburg

301.00

Bielefeld

501.00

Borussia Dormtund rămâne și în noul sezon principala contracandidată la titlu. Bavarezii au făcut două investiții strategice în această vară. Pe Emre Can l-au transferat definitiv după o jumătate de an la echipă sub formă de împrumut de la Juventus, iar pe Jude Bellingham, un foarte promițător junior de la Birmingham, au plătit 26,5 milioane de euro. La plecări doar un nume important până acum: Mario Gotze, lăsat liber de contract. Dar Dortmund are șanse mici să îl păstreze pe Jadon Sancho, intens curtat de echipe de top.

Desigur însă că noul sezon va fi mai ales despre Erling Haaland, fenomenalul atacant de 20 de ani care a câștigat încrederea fanilor într-un timp record. Va reconfirma norvegianul? Va putea duce propriul duel cu Lewandowski în clasamentul golgeterilor?

Bundesliga – Top Marcator. Cote NetBet.ro

Echipă

Cotă Echipă

Cotă

Robert Lewandowski

1.57 Erling Braut Haland

5.00

Jadon Sancho

17.00 Serge Gnabry 19.00

Marco Reus

21.00 Wout Weghorst

26.00

Andre Silva 31.00 Alassane Plea

34.00

Thomas Muller

41.00

Patrik Schick 41.00
Marcus Thuram 41.00 Florian Niederlechner

51.00

Bas Dost

51.00 Lucas Alario 51.00
Yussuf Poulsen 51.00 Andrej Kramaric

67.00

Nils Petersen

101.00 Anthony Modeste

101.00

Dar despre Leipzig?

Impresionanta ascensiune arătată de RB în sezoanele precedente nu s-a concretizat încă într-un trofeu major. Leipzig dă târcoale de ceva timp, dar parcă mai lipsește ceva. Până la planuri de campionat și de contestare a supremației lui Bayern, Leipzig are de acoperit golul lăsat în atac. Asta pentru că Timo Werner a semnat cu Chelsea în schimbul sumei de 53 de milioane de euro.

Est-germanii l-au adus ca înlocuitor pe Hee-chan Hwang de la „sora” RB Salzburg din Austria. Acesta a debutat pentru Leipzig cu gol în Cupa Germaniei, iar în sezonul trecut a reușit 11 goluri și 12 assist-uri pentru Salzburg. Totuși, cam puțin pentru a te bate de la egal la egal cu Bayern, nu e așa?

Echipele încurcă-lume

Ca în orice mare campionat, există câteva grupări care, cu dramul de noroc necesar, cu inspirația maximă a unui antrenor, cu un lot ajuns la o maturitate sportivă, pot să producă surprize majore. Borussia Mönchengladbach, Bayer Leverkusen, poate chiar Wolfsburg, ar putea strica ploile unora. Dar șansele sunt mici ca vreuna să prindă titlul, în condițiile în care Bayern pare în cea mai bună formă din ultimii cinci-zece ani, iar Dortmund promite o nouă generație de aur.

Spectacol, viteză de joc, spiritul nemțesc de a nu ceda nicicând, de toate acestea sunt toți microbiștii îndrăgostiți. Că va fi un galop de sănătate sau că va fi o luptă la baionetă, un lucru e cert. Bundesliga promite din nou să ne țină cu ochii pe dispozitive, pe cele mai tari goluri și pe cele mai mari cote de pariuri. Asta chiar dacă este un campionat în care adevărata surpriză ar fi ca Bayern să nu ia titlul. Pentru că titlul este doar o mică parte a ecuației.

Exit mobile version