Pentru un an fără turnee finale majore în fotbal, fără olimpiade sau alte competiții periodice, 2019 a fost mai mult decât interesant în sport. Astăzi facem pe blogul NetBet un inventar al celor mai importante momente în care s-a scris istoria sportului sau care vor influența pentru totdeauna sportul așa cum îl cunoaștem.
1. Messi câștigă al 6-lea Balon de Aur
Desemnarea Balonului de Aur trezește în fiecare an spiritele. Ultima decadă a fost marcată de bătălia dintre Leo Messi și Cristiano Ronaldo, iar în 2019 s-ar putea ca acest război să se fi decis, în sfârșit.
Câștigând pentru a 6-a oară trofeul, Messi a devenit primul și singurul jucător cu un asemenea palmares, practic fiind recunoscut „în acte” drept cel mai mare fotbalist din toate timpurile. Ce impact are trofeul în confruntarea directă care ne-a marcat în ultimii ani?
La cum arată lucrurile în cariera lui Cristiano, este foarte posibil ca Messi să rămână și pe viitor liderul acestui top. Ca să își mai egaleze eternul rival, portughezul ar avea nevoie de o completă aliniere a astrelor. Dar nu ar fi prima dată când Cristiano s-ar reinventa, motivat de competiție și dorința de a fi considerat cel mai bun din lume.
2. Finalele europene, afacere englezească
Realizarea lui Messi notată la punctul 1 nu a trecut fără controverse. Multe voci avizate au spus că Leo nu a făcut destul pentru a câștiga trofeul, mai ales că 2019 a fost anul fotbalului în forță, în viteză, cu execuții rapide. Adică a fost anul fotbalului englez. Și asta s-a văzut la începutul verii, când pentru prima dată în istoria fotbalului, cele 4 finaliste europene au fost toate din același campionat. Liverpool, Tottenham, Chelsea și Arsenal, protagoniste de top ale Premier League, au împărțit trofeele Champions League și Europa League. Fotbalul s-a întors acasă pentru cel puțin un sezon.
Liverpool s-a impus cu 2-0 împotriva lui Tottenham în Champions, iar Chelsea a făcut spectacol, 4-1, cu Arsenal în Europa League. Apoi, în Supercupa Europei, Liverpool a trecut de Chelsea la lovituri de departajare, pentru a semna cel mai bun an al „cormoranilor” din 2005 până azi.
3. Introducerea VAR în Champions League
UEFA a protejat mereu arbitrajul uman, dar inevitabilul s-a produs în 2019. Paradoxal, cel mai important moment al anului s-ar putea dovedi introducerea arbitrajului video în cea mai mare competiție de fotbal din lume.
Gata cu „nu se poate da penalty pentru atâta lucru”, „ar putea fi offside” și legea compensației. VAR-ul schimbă fața fotbalului și s-ar putea să vedem multe surprize de acum înainte.
Prima victimă europeană cu mari pretenții a fost în acest an PSG. Francezii au fost eliminați de Manchester United din Ligă după un penalty acordat cu video-arbitraj în ultimul minut al returului. PSG a fost din nou în partea neplăcută a unei remontade.
Că nici măcar VAR-ul nu poate fi perfect, am văzut cu toții. Manchester City a fost eliminată în semifinale de Tottenham, după un gol marcat cu mâna de Llorente și validat în ciuda analizei VAR care trebuia să evidențieze încălcarea regulamentului.
4. Fenomenul Bianca Andreescu
Love it or hate it, Bianca Andreescu este noua mare vedetă a lumii tenisului. La 19 ani, canadianca de origine română a făcut un 2019 incredibil, culminat cu titlul US Open.
De asemenea, victoriile de la Indian Wells și Rogers Cup Toronto au contribuit din plin la renumele său, oricare rezultat fiind unul mare pentru oricine, nu doar pentru ea.
Bianca s-a poziționat deja comod în Top 5 jucătoare ale lumii. 2020 va fi unul cu așteptări mai mari de la ea, mai ales că a ridicat propria ștafetă foarte sus.
5. Toronto Raptors, prima campioană NBA non-americană
Canada a avut un an fantastic și prin echipa de baschet Toronto Raptors. Pentru prima dată în istoria NBA, trofeul nu a revenit unei echipe din Statele Unite ale Americii.
Este o realizare incredibilă! Toronto a reușit să stopeze hegemonia Golden State Warriors, echipă care trăgea pentru al treilea titlu consecutiv, cu nume grele în lot, precum Durant sau Stephen Curry.
În Toronto, mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a sărbători victoria, un obicei pe care îl cam uitaseră, de când nici măcar la hochei nu au mai avut succesul de altă dată.
Lista noastră se încheie aici, dar nu uita să verifici și „Top 5 cele mai importante momente în sportul românesc în 2019”, dacă tot ești pe pagina noastră.
Dacă dorești să ne transmiți părerea ta, te invităm pe pagina de Facebook pentru un dialog.