Calificările continuă în cupele europene și cele cinci echipe românești angrenate în competiții păstrează toate șanse de calificare. Cel puțin pe hârtie. Dar să vedem câteva informații generale despre meciurile acestora.
APOEL – Viitorul (0-1 după meciul tur)
Miercuri, 2 august, ora 20:00
APOEL este echipa mai experimentată, dar rezultatul din tur îi conferă campioanei României avantajul necesar să abordeze jocul din postura de favorită. Viitorul va încerca să apere acel 1-0 din tur, dar dacă nu reușește, oricând are suficientă calitate pentru a forța un gol al calificării. Încurajator pentru Viitorul este că, anul trecut, tot în preliminariile europene, ciprioții au fost într-o situație similară. Au pierdut în deplasare 0-1 la Copenhaga, după care acasă au făcut doar un 1-1.
Gică Hagi și-a menajat mai mulți titulari în campionat, sacrificând practic meciul cu Dinamo, deci ne așteptăm ca Viitorul să dea totul pe teren și să arate cât se poate de bine, cu mențiunea că Țucudean va lipsi, fiind suspendat după eliminarea din partida tur.
Cum se poate califica Viitorul:
- Cu orice victorie sau remiză
- Cu orice înfrângere la un gol diferență, excepție făcând 0-1 care ar duce la prelungiri și posibile lovituri de departajare.
Cotă NetBet, calificare Viitorul: 1,55
Viktoria Plzen – FCSB (2-2 după meciul tur)
Miercuri, 2 august, ora 21:15
Viktoria s-a dovedit până acum o echipă mai puternică decât estimau specialiștii români și rezultatul din tur a fost o surpriză în preliminariile Champions League. Marele atu al cehilor este omogenitatea, rulând în mare măsură același lot de câteva sezoane. Partea bună pentru FCSB? Plzen pare să-și fi atins limita, atât poate, dovadă eliminările din trecut suferite cu Ludogorets sau partidele mediocre cu Astra Giurgiu. Rămâne de văzut totuși dacă românii se pot mobiliza și pot să își devanseze rivalii, mai ales că Budescu este indisponibil.
Cum se poate califica FCSB:
- Orice victorie.
- Orice remiză de la 3-3 în sus. 2-2 ar duce în prelungiri și, poate, la lovituri de departajare.
FCSB să se califice, cotă NetBet: 2,80
Oleksandriya – Astra Giurgiu (0-0 după meciul tur)
Joi, 3 august, ora 20:00
După trei săptămâni de meciuri oficiale, giurgiuvenii rămân o necunoscută în noul sezon. E clar că forța echipei a scăzut prin plecările din vară, dar aducerea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică și completarea lotului cu o serie de fotbaliști de perspectivă lasă loc de speranță. Iar acel 0-0 din tur nu este un rezultat chiar rău. Un gol marcat în deplasare ar însemna enorm acum și nu este complet ieșit din calcule. În campionatul intern, Oleksandriya a încasat deja 3 „boabe” în două etape pe teren propriu, jucând cu Olimpik Donețk (0-2) și cu Zorya Lugansk (1-1).
Cum se poate califica Astra:
- Orice victorie.
- Orice remiză, de la 1-1 în sus. 0-0 ar duce în prelungiri și, poate, la lovituri de departajare.
Astra să se califice, cotă NetBet: 2,00
AC Milan – CS ‘U’ Craiova (1-0 după meciul tur)
Joi, 3 august, ora 21:45
Dacă te uiți la știrile sportive din România, vezi că toată Craiova vorbește despre o posibilă calificare istorică. Într-adevăr, ar fi ceva istoric pentru fotbalul românesc să pice Milanul în acest duel, mai ales după victoria din tur.
În fotbal orice e posibil, mingea e rotundă, tot câte două picioare au și adversarii… dar asta nu e tot.
Cum se poate califica „U” Craiova:
- Orice victorie, cu excepția uneia la limită, 1-0, care ar duce la prelungiri și posibile lovituri de departajare.
Victorie CS U Craiova, cotă NetBet: 17,50
Athletic Bilbao – Dinamo București (1-1 după meciul tur)
Joi, 3 august, ora 21:45
Surpriza plăcută pentru români a fost săptămâna trecută Dinamo. Creditată cu șanse minime, echipa lui Contra reușește să păstreze speranțe de calificare după un meci tur în care a pus probleme reale bascilor. Totuși, pe San Mames se înclină câteodată și legendarele Real sau Barcelona, așa că o calificare a lui Dinamo obținută în Spania este destul de puțin probabilă.
Cum se poate califica Dinamo:
- Orice victorie.
- Orice egal, de la 2-2 în sus. La 1-1 se merge în prelungiri, iar la 0-0 se califică Athletic.