Ce este de învățat după prima etapă din playoff și playout? Ce este de așteptat în a doua etapă?
Săptămâna trecută, echilibrul foarte mare din clasamentul playoffului, unde toate formațiile au o șansă reală la titlu, a dus la o ajustare a tacticii pentru mai toate echipele în prima etapă.
Astfel, orice tentativă de joc spectaculos a fost sacrificată pe altarul din beton al autobazelor imaginare, iar echipele au preferat în mare parte un joc închis, în care să speculeze eventuala greșeală a adversarului. În plus, oaspeții s-au mulțumit cu un punct în deplasare, având speranța că la retur vor putea face mai mult.
Lucru evident prin faptul că două din trei meciuri s-au terminat cu scoruri albe, iar singura formație care să înscrie a fost Steaua, pe final de meci cu CFR. Atitudinea prudentă arătată de Astra, Craiova, Dinamo sau CFR arată că toate fac un joc de așteptare în acest playoff, așteptând un culoar favorabil. Ofensiv a mai jucat doar Viitorul, care, deși a avut ocazii, nu a putut marca în poarta „câinilor” și a pierdut prima poziție în clasament.
În acest moment, cu înfrângere în ultima etapă a sezonului regulat și abia un egal la debut în playoff, Viitorul pare în downswing, cum spun jucătorii de poker. Adică pe teren face tot ce ar trebui să facă, dar pur și simplu are ghinion și nu știe să se adapteze sau să facă reglaje pentru a câștiga. Iar contestarea regulilor campionatului din partea lui Gică Hagi generează o tensiune inutilă. Totuși, este deja al doilea sezon cu playoff în care se înjumătățesc punctele. Sigur, Gică are dreptate să se simtă frustrat, echipa lui a muncit pentru puncte și avansul lejer s-a evaporat în doar 7 zile, dar acesta poate fi punctul de cotitură: dacă trece peste, războiul nu este deloc pierdut. Dacă se lamentează în continuare, știm cu toții finalul.
Tu ce crezi că se va întâmpla în viitoarea etapă de playoff?