NetBet Blog Romania

Dicționar de declarații pentru sportivii care ajung la cluburi mari de fotbal în România :)

jucator-mare-1200x628

De teamă să nu dea cu bățul în baltă pe la interviuri, mulți jucători de fotbal apelează la tot felul de clișee lingvistice, declarații lipsite de conținut, lingușeli pentru diferiți conducători sau falsă modestie.

Astăzi ne propunem să râdem puțin și, totodată, să realizăm o colecție mică a limbajului de lemn, un ghid pentru fotbaliștii care în viitor vor ajunge la echipe cu prezență mediatică importantă și, mai mult ca sigur, vor fi puși în situația de a comenta diferite evenimente.

Un scurt dicționar de expresii demne de o extorsiune a degajamentului, dacă doriți

________

Situație: Când fotbalistul este întrebat despre reacții vechi în care se declara rivalul clubului la care tocmai a ajuns:

Declarație: Eu nu am spus asta, ziariștii mi-au interpretat declarațiile.

Adevărul nerostit: Declarațiile vechi sunt reale, dar când le-a făcut, jucătorul nu s-a gândit la viitor.

________

Situație: Când echipa câștigă și fanii sunt fericiți:

Declarație: Avem niște suporteri extraordinari, ne bucurăm că sunt alături de noi la bine și la greu.

Adevărul nerostit: Suporterii sunt alături de jucători și de echipă numai la victorii. Când apar înfrângerile, apar criticile și limbajul de stadion.

________

Situație: Când echipa pierde și suporterii au o atitudine critică:

Declarație: Suporterii au tot dreptul să ne înjure și să fie supărați pe noi când nu câștigăm.

Adevărul nerostit: „Oamenii ăia chiar nu au alte griji în viețile lor?”

________

Situație: Poți spune cine este de vină pentru parcursul slab  al echipei în acest moment?

Declarație: Nu știu cine este de vină pentru situația echipei. Probabil că toți suntem de vină. Nu are rost să arătăm cu degetul.

Adevărul nerostit: „V-aș spune eu cine este de vină, dar voi nu vedeți că ăla nu știe să stea în ghete și ălalalt e ca noaptea?”

________

Situație: Când conducerea întârzie salariile:

Declarație: Suntem jucători profesioniști, nu ne afectează problemele financiare.

Adevărul nerostit: „E nasoală treaba, la vară o tai de-aici cu prima ocazie”. ✈

________

Situație: Când jucătorii nu se mai pot concentra pentru că restanțele salariale sunt sufocante:

Declarație: Este adevărat că există unele restanțe, dar nu acesta este motivul pentru care am pierdut.

Adevărul nerostit: Știi vorba aia? „Și f*** și cu banii luați”.

________

Situație: Când patronul clubului își critică jucătorii în public:

Declarație: Patronul este acela care plătește salariile la club, deci poate să spună ce dorește.

Adevărul nerostit: „Ăsta nu a jucat fotbal în viața lui, să mă scutească”.

________

Situație: Când un atacant marchează și echipa câștigă. 

Declarație: Pentru mine nu este important să marchez eu, ci să câștige echipa. Am muncit toți pentru victorie.

Adevărul nerostit: În sinea lui, atacantul se crede cel mai bun și gândește „fără mine erați morți”.

________

Situație: Când un atacant marchează, dar echipa pierde. 

Declarație: Nu contează că am dat eu gol, contează că am pierdut și punctele acestea nu le mai luăm înapoi. Păcat că le-am scăpat printre degete.

Adevărul nerostit: În sinea lui, atacantul tot se crede cel mai bun și gândește „Măcar am înscris. Ce frumos am dat-o în ațe, nici n-a mirosit-o portarul ăla”.

________

Situație: Când un jucător este lăsat pe banca de rezerve:

Declarație: Este decizia antrenorului să fiu rezervă. Treaba mea este să mă antrenez cât mai bine și să fiu gata când va fi nevoie de mine.

Adevărul nerostit: „Bine că îl joacă pe strâmbul ăla de nu se poate nici lega la șireturi, dar pe mine nu mă vede”.

________

Situație: Când echipa nu poate să lege două pase și un jucător are ceva de reproșat antrenorului:

Declarație: Nu Mister este de vină că noi nu reușim să înscriem.

Adevărul nerostit: Normal că Mister este de vină, mai ales dacă jucătorul este lăsat pe banca de rezerve.

________

Situație: Când un antrenor este dat afară de patron:

Declarație: El dă banii. Cine dă banii poate să facă orice dorește la echipă.

Adevărul nerostit: El dă banii. Cine dă banii poate să facă orice dorește la echipă. ☠

 

Am rata vreo situație? Scrie-ne pe Facebook!

 

Exit mobile version