O lungă tradiție a fotbalului britanic, Boxing Day este o sărbătoare fotbalistică specifică ligilor din Anglia și Scoția. În fiecare sezon, când se stabilește programul fanii se bulucesc să vadă dacă echipa lor favorită are meci acasă sau în deplasare, dar și cu cine joacă de Crăciun.
Dacă majoritatea campionatelor europene au cel puțin o săptămână de vacanță în această perioadă – Germania are șase, iar în România se mai joacă abia din februarie – în Anglia se mai pun și intermediare și există echipe care ajung să joace până la 4 meciuri în decurs de 7 zile!
De ce se joacă?
Premier League este un campionat englez, dar drepturile de televizare sunt vândute în întreaga lume și o etapă în aceste zile de sărbătoare înseamnă câștiguri suplimentare pentru sectorul de publicitate, având un impact direct în bugete. Cum așa? Prin faptul că Premier League își mărește cota și puterea de vânzare în negocierea drepturilor TV.
Pentru cluburi, aceste etape de sărbători sunt la fel de benefice din punct de vedere financiar. Se joacă peste tot cu casa închisă, oamenii sunt în vacanță și au timp să meargă la meciuri, să se distreze. Există și susținători ai ideii de vacanță în Premier League, dar până acum rațiunile lor au fost neimportante în comparație cu beneficiile Boxing Day. De cele mai multe ori, reacțiile anti Boxing Day sunt întâmpinate cu tradiționalul „nu-ți place, nu veni pe stadion” sau „nu-ți place, schimbă programul”.
De unde pornește tradiția?
Este o legendă foarte răspândită că Boxing Day s-a născut în 1914, când soldații englezi și cei germani au lăsat armele jos de Crăciun, în timpul Primului Război Mondial, apoi s-au împărțit în echipe și au jucat un meci de fotbal pe Tărâmul Nimănui.
Federația de fotbal din Anglia (FA) a organizat un meci-tribut în 2014 pentru a marca 100 de ani de la moment, invitând două echipe de soldați din Marea Britanie, respectiv Germania.
Pauza de iarnă
Unii jucători străini critică programul de Crăciun pentru că diriguitorii fotbalului englez programează trei etape în șapte zile, plus un potențial meci eliminatoriu în Cupa FA. Alții, din contră, îmbrățișează tradiția și pentru că sunt maeștri în a obține suspendări în această perioadă, reușind astfel să fie alături de familiile lor.
În schimb, recentele dificultăți pentru cluburile engleze în Liga Campionilor au lansat un curent de opinii contrare Boxing Day, marile forțe ale Premier League susținând cu argumente că este dificil să lupte în primăvară împotriva altor echipe care au avut o pauză de iarnă și au avut timp să își recapete forțele. Pe de altă parte, ideile acestea au fost contestate prin faptul că aceste cluburi sunt printre cele mai bogate din Anglia, așa că ar trebui să aibă loturi destul de mari și de numeroase pentru a concura pe mai multe fronturi.
În favoarea vacanței de iarnă au sărit și aceia care susțin că echipa națională a Angliei suferă eșecuri la turneele finale pentru că fotbaliștii ajung în fiecare vară cu aproape un an competițional în spate. În rândul managerilor există chiar un curent de opinie vizavi de program, spunând că oboseala jucătorilor englezi este motivul principal al performanțelor modeste obținut recent.
Pentru noi articole, ponturi și alte informații din lumea pariurilor, urmărește-ne pe Twitter, dă-ne Like pe Facebook și pe Instagram.