romania-121132

Kazahstan – România se dispută marți, 11 octombrie 2016, de la ora 19:00. Partida va fi transmisă în România de TVR1.

Preview

A treia etapă a grupei E de calificare îi duce pe elevii lui Christoph Daum tocmai la Astana, la marginea Europei. România este favorită certă împotriva Kazahstanului, dar meciul este unul al adevărului pentru ambele reprezentative.

Kazahstanul a avut o sâmbătă de coșmar, luând cinci goluri în Muntenegru. Asta după ce în prima etapă debutase promițător, cu un egal smuls Poloniei. Care este adevărata față?

Tot în weekend, România s-a dus în Armenia după puncte, dar a obținut mult mai mult de atât. O victorie cu 5-0 are darul de a da curaj jucătorilor, de a descătușa atacanții, de a sculpta caractere, de a da încredere fundașilor și întregii țări. România s-a întors din Armenia cu trei puncte și cu o mare promisiune: Răzvan Marin. Acum trebuie să confirme.

Sigur, România are prima șansă, dar condițiile se vor schimba radical în comparație cu deplasarea din Armenia. „Tricolorii” au nevoie de adaptare. În primul rând, stadionul din Astana are gazon artificial, pe care gazdele au o experiență mult mai mare. Acest tip de teren este mai solicitant cu articulațiile sportivilor, deci îi epuizează fizic mai rapid. De asemenea, mingea se comportă diferit la contactul cu suprafața cauciucată. Apoi temperatura va fi mult mai scăzută și, la ora meciului, se preconizează frig tăios la zero grade Celsius. În trecutul destul de recent, gazonul artificial a pus probleme și unor reprezentative precum Spania sau Italia.

Din fericire pentru atacul reinventat de Daum, Kazahstanul are o apărare franjuri. Gazdele au luat gol în patru din ultimele cinci meciuri jucate. Iar în ultimele trei partide disputate a luat cel puțin două goluri pe meci.

kazahstan-romania-2w3

Echipe probabile

Kazahstan (4-2-3-1): Pokatilov – Beysebekov, Kislicin, Logvinenko, Shomko – Mukhutdinov, Maliy – Kuat, Muzlikov, Nurgaliyev – Khizhnichenko

România (4-1-4-1): Tătărușanu – Benzar, Săpunaru, Grigore, Toșca – Hoban – Popa, Marin, Stanciu, Chipciu – Stancu

Concluzii și cote

În mod logic, România are de partea sa cam toate atuurile care țin de echipă – valoare, formă de moment, motivație, tradiție. Kazahstanul are mai mult argumente care țin de teren și condiții atmosferice, dar acestea nu pot fi considerate adevărate avantaje într-un fotbal modern. Cota de 1,68 oferită la NetBet este văzută printre cele mai sigure ale zilei.

Apetitul ofensiv al României și apărarea slabă a Kazahstanului duc la concluzia simplă că Stanciu și compania vor putea înscrie măcar două goluri. La „Total goluri – Echipă”, un Over 1,5 pentru România este recompensat la NetBet cu o cotă de 1,95.

O cotă și mai interesantă de 4,05 ar fi la „Total Goluri – Peste 3,5”. Șanse să iasă ar fi, din aceleași considerente ca mai sus. Sigur, este totuși o cotă riscantă.

Varianta sigură: Victorie România – cotă 1,68

Varianta moderată: România înscrie Peste 1,5 goluri – cotă 1,95

Varianta riscantă:  „Total Goluri – Peste 3,5” – cotă 4,05

kazahstan-romania-2w3