Cel mai așteptat duel al începutului de sezon în Premier League are loc sâmbătă, când Manchester United primește vizita rivalei Manchester City. Spre deosebire de precedentele întâlniri directe, acum vor fi față în față doi dintre cei mai de succes manageri ai tuturor timpurilor. Rivalitatea lor durează de peste 20 de ani și noi avem plăcerea să vă prezentăm istoria comună dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola.
Foști colegi
În mai 1997, Sir Bobby Robson era la cârma Barcelonei și tocmai reușise să câștige Cupa Cupelor în fața francezilor de la Paris St. Germain. La mijlocul terenului, doi tineri s-au strâns de bucurie în brațe, apoi s-a format meleul tradițional al fiecărei campioane. Unul era jucătorul cel mai important al liniei mediene a lui Robson, eroul local Pep Guardiola. Celălalt era translatorul și sfătuitorul apropiat al tehnicianului… Jose Mourinho.
Când a plecat de la Barcelona în 2000, Jose a spus „Azi și pentru totdeauna, Barca va rămâne în inima mea”. Tot atunci și-a exprimat clar intențiile și dorința de a reveni în Catalonia, dar în funcția de manager. Relația lui cu Pep a fost una strânsă până în 2008. Atunci, Mourinho a fost ]n negocieri cu șefii Barcelonei pentru preluarea băncii tehnice. Portughezul chiar s-a angajat să îl promoveze pe Guardiola de la echipa a doua la rolul de asistent manager, totul părea ca și făcut până într-o zi când cineva în conducerea blaugrana a adus în discuție reputația controversată a lui Jose. Johan Cruyff a plecat urechea la zvonuri, oferta a fost anulată și postul de antrenor i-a fost oferit lui Guardiola. Acela a fost momentul în care s-a născut rivalitatea dintre cei doi mari antrenori, o dispută care doar s-a accentuat când Mou a preluat Real Madridul.
Rezultate directe
Partide: 16
Victorii Guardiola: 7
Victorii Mourinho: 3
Egaluri: 6
Partidele directe:
Inter Milan 0-0 Barcelona, Septembrie 2009, Champions League
Barcelona 2-0 Inter, Noiembrie 2009, Champions League
Inter 3-1 Barcelona, Aprilie 2010, Champions League
Barcelona 1-0 Inter, Aprilie 2010, Champions League
Barcelona 5-0 Real Madrid, Noiembrie 2010, La Liga
Real Madrid 1-1 Barcelona, Aprilie 2011, La Liga
Barcelona 0-1 Real Madrid, Aprilie 2011, Copa del Rey
Real Madrid 0-2 Barcelona, Aprilie 2011, Champions League
Barcelona 1-1 Real Madrid, Mai 2011, Champions League
Real Madrid 2-2 Barcelona, August 2011, Spanish Super Cup
Barcelona 3-2 Real Madrid, August 2011, Spanish Super Cup
Real Madrid 1-3 Barcelona, Decembrie 2011, La Liga
Real Madrid 1-2 Barcelona, Ianuarie 2012, Copa del Rey
Barcelona 2-2 Real Madrid, Ianuarie 2012, Copa del Rey
Barcelona 1-2 Real Madrid, April 2012, La Liga
Bayern Munchen 2-2 Chelsea, August 2013, European Super Cup
Mourinho despre Guardiola
După semifinala dintre Barcelona și Chelsea…
“Acum un an, Chelsea era în lacrimi și Barca râdea alături de arbitru. Râdeau împreună pentru că refuzaseră băieților mei de la Chelsea locul meritat în finală.”
După ce Guardiola s-a plâns că golul lui Pedro a fost anulat pe motiv de offside într-o dispută în Copa del Rey…
“Până acum exista un grup foarte mic de antrenori care nu vorbeau despre arbitraj și un grup mai mare care vorbeau. Acum, după comentariile lui Pep, avem un al treilea grup, în care există o singură persoană, un om care critică arbitrajul când arbitrii iau deciziile corecte. Este ceva complet nou pentru mine.”
Mourinho despre stilul de joc al Barcelonei, după supercupa din 2011…
“Nu voi spune că sunt fericit pentru că nu am câștigat Supercupa Spaniei. Aș fi ipocrit. Dar intenționam să jucăm ca bărbații, nu să picăm pe jos la cea mai mică atingere. Am fost învățat să joc bărbătește, nu să tot cad din picioare”.
Despre anul sabatic luat de Guardiola…
“Este viața lui, dar pentru mine este inimaginabil un an sabatic. Este mai tânăr decât mine, dar eu nu mă simt obosit”.
După meciul lui Chelsea cu Bayern Munchen în Supercupa Europei…
“Cea mai bună echipă clar a pierdut. Au marcat ei un penalty în plus.”
Despre standardele arbitrajului…
“De fiecare dată când joc cu Pep, echipa mea rămâne în 10. Trebuie să fie la mijloc o prevedere UEFA, ceva.”
Despre similaritățile lor…
“Sunt unii oameni, mult mai inteligenți decât mine, care reușesc să își vândă o imagine bună a sinelui, complet diferită de a mea, dar în adâncul inimii toți sunt la fel ca mine”.
Guardiola despre Mourinho
De ce a ales Guardiola să rămână calm…
“Îl cunosc pe Mourinho, încearcă să mă provoace să am o reacție, dar nu îi merge. Nu îi răspund înapoi. O voi face doar când voi considera că este momentul potrivit”.
Înainte de semifinala de Champions League din 2011…
“În conferința de presă este șeful șefilor, cel care știe mai mult decât oricine. I-aș aminti doar că am lucrat împreună patru ani de zile. Mă știe și eu îl știu. Este suficient pentru mine.
Dacă alege să pună preț pe vederile prietenilor jurnaliști care își iau informațiile picurate de Florentino Perez mai mult decât pe relația avută cu mine timp de patru ani, atunci este alegerea lui. Eu încerc să învăț de la Jose cât mai multe pe teren, dar prefer să învăț cât se poate de puține de la el în afara terenului”.
Despre timpul petrecut de amândoi sub conducerea lui Bobby Robson…
“Am făcut multe schimburi de idei. A fost o prietenie, dar și o relație fructuoasă de muncă.”
Discutând despre statutul relației lor…
“Cu Mourinho s-au petrecut foarte multe lucruri. Atât de multe lucruri…”
Răspunsul când cineva a sugerat că ar fi doi manageri foarte asemănători…
“Dacă este adevărat, trebuie să îmi revizuiesc comportamentul.”
Ca urmare a numirii sale în funcția de manager la City…
“Cred că Jose a spus-o bine. Nu este despre el sau despre mine. Orice ai vedea de la distanță, nu contează. Am avut multe meciuri directe în timp și îl cunosc bine”.
Înaintea noului sezon de Premier League…
“Nu văd niciun semn de întrebare. El vrea să câștige, eu vreau să câștig, ne cunoaștem foarte bine încă de când eram amândoi la Barcelona.
Statistici și Trofee
Pep Guardiola
Cariera de antrenor:
– 435 jocuri, 317 victorii, 74 egaluri, 44 înfrângeri.
– 72,87% victorii în carieră
– Distincții: Antrenorul Anului în Lume, FIFA 2011. Cel mai bun antrenor din lume, IFFHS, în 2009 și 2011
Trofee: Tercera Division 2008, La Liga (2009, 2010, 2011), Copa del Rey (2009 și 2012), Supercupa Spaniei (2009, 2010, 2011), Champions League (2009 și 2011), Supercupa Europei (2009, 2011, 2013) Cupa Mondială a Cluburilor FIFA (2009, 2011, 2013), Bundesliga (2014, 2015, 2016), DFB Pokal (2014 și 2016).
Jose Mourinho
Cariera de antrenor:
– 765 jocuri, 505 victorii, 154 egaluri, 106 înfrângeri
– În perioada 23 Feb. 2002 – 2 apr. 2011, Mourinho a avut un record de 150 de meciuri interne pe teren propriu fără înfrângere
– 71,91% procent de victorii la Real Madrid. 71.65% procent de victorii la FC Porto
– Antrenorul Anului în Lume, FIFA 2010, Cel mai bun antrenor din lume, IFFHS, 2004, 2010, 2012. Managerul Anului în Europa, 2003 și 2004
Trofee: Primeira Liga (2003 și 2004), Cupa Portugaliei 2003, Supercupa Portugaliei 2003, Champions League (2004 și 2010), Cupa UEFA 2003, Premier League (2005, 2006, 2015), FA Cup 2007, League Cup (2005, 2007, 2015), Community Shield (2005 și 2016), Serie A (2009 și 2010), Cupa Italiei 2010, Supercupa Italiei 2008, La Liga 2012, Copa del Rey 2011, Supercupa Spaniei 2012.