Primele șase meciuri ale etapei au adus doar zece goluri. Putea fi lejer cea mai plictisitoare rundă de până acum, dar disputa de șase goluri de la Botoșani a salvat onoarea campionatului. Cel mai important aspect al rundei este schimbarea liderului. Deși are un meci mai puțin, Steaua a urcat pe prima poziție, detronând-o pe Dinamo după un pas fals al trupei lui Andone chiar pe teren propriu. Steaua se poate chiar distanța pe prima poziție, dacă miercuri câștigă cu Iașiul în restanța programată la București. Dar să vedem care ar fi reacțiile după fiecare meci al rundei, nu?
Concordia Chiajna – CSMS Iași 0-0
În avancronica etapei spuneam că va fi un meci cu goluri puține și un foarte posibil X2. Așa a fost. Logic. Două echipe care nu mai știu să marcheze, două echipe mulțumite să ciupească un punct și 90 de minute lipsite de entuziasm pentru spectatori și telespectatori. Bine că vine pauza și cele două loturi au timp de odihnă, refacere, reconstrucție.
Dinamo – Gaz Medan Mediaș 1-1 (Lazăr 14 / Llullaku 40)
Prima mare surpriză a etapei. Pentru a-și păstra cu siguranță primul loc, Dinamo avea o misiune simplă: să câștige cu Gaz Metan, echipă care nu făcuse vreun punct în deplasare, o nou-promovată fără așteptări de la acest sezon. Lazăr a deschis scorul încă din primul sfert de oră pentru gazde, totul părea că merge strună pentru „câini”, dar filmul s-a rupt cumva după acel gol. A venit egalarea, au venit momente multe de dominare fără idei și un fluier de final care îl bagă pe Andone la gânduri.
ACS Poli Timișoara – CFR Cluj 1-1 (Cânu 36 / Bud 71)
Un nou punct pentru gazde, care ajung la… ține-te bine… MINUS zece puncte. În ritmul ăsta, ACS va reuși să se salveze de la retrogradare doar prin cine știe ce decizii ale comisiilor, prin posibile – dar improbabile – depunctări ale altor cluburi. Cât despre CFR, deși clujenii visează la un loc de cupe europene în acest an, la Timișoara nu prea au arătat că ar putea prinde un loc în frunte. De fapt, CFR joacă teribil de bine acasă, dar în deplasare este cu totul altceva. Până acum…
Pandurii Tg. Jiu – Steaua București 0-1 (Boldrin 69)
Fără să facă mare spectacol, Steaua s-a achitat de sarcini în deplasare la Pandurii. A luat toate punctele și a descoperit un nou executant al loviturilor libere: Ricky Boldrin. Victoria o duce pe prima poziție a clasamentului, iar Liga I devine o cursă de urmărire din acest moment, numai că nu se știe cine va fi urmăritoarea, echipa care poate să amenințe supremația roș-albaștrilor.
CSU Craiova – Viitorul Constanța 2-1 (Bancu 46, Măzărache 58 / Casap 61)
Un lucru este cert: Viitorul nu are deloc față de contracandidată la titlu. Sunt mulți care ar fi dorit să vadă proiectul lui Hagi la maturitatea sportivă, o echipă care să domine campionatul, care să se impună, pe care să se clădească o nouă generație de aur. Dar la cum joacă în acest start de sezon, Viitorul pare să meargă îndărăt. În schimb, cu punctele luate acum, Craiova este ea o nucă tare, egalând-o pe Dinamo în clasamentul de moment.
Astra Giurgiu – FC Voluntari 1-1 (Budescu 64 / Marinescu 49)
La trei zile de la victoria cu West Ham, giurgiuvenii nu au mai avut destulă forță și Voluntariul a reușit o nouă surpriză a etapei, plecând cu un punct din această deplasare. Mai mult, ilfovenii au condus pentru un sfert de oră, dar Constantin Budescu, reîntors la Astra, a reușit egalarea după o fază pe care numai jucătorii talentați o pot realiza.
FC Botosani – ASA Tg. Mureș 4-2 (Bordeianu 45, Golofca 66, Matulevicius 73, 88 / Zicu 19, Matei 39)
14 goluri în 6 meciuri. Cumva, Leo Grozav a reușit să facă din Botoșani o mașină de goluri și, chiar dacă moldovenii nu l-au avut la dispoziție pe Istvan Fulop, au impresionat prin forța de atac a celorlalți jucători ofensivi. Totuși, ASA nu va uita prea curând acest meci. În minutul 40 conducea cu două goluri și era gata să obțină primele puncte din campionat. Antrenorul Dan Alexa gândise perfect contraatacurile, dar până la urmă a fost trădat de o defensivă firavă, în care până și experimentatul Marius Constantin a gafat impardonabil în momentele cheie. Mureșul arată prea puțin pentru Liga I, în timp ce Botoșaniul
Iată cum arată clasamentul în Liga 1, sezonul 2016-2017, după 6 etape:
Loc | Echipă | M | V | E | Î | G | Pct |
1* | Steaua București | 5 | 4 | 1 | 0 | 8 – 2 | 13 |
2 | Dinamo București | 6 | 3 | 3 | 0 | 11 – 5 | 12 |
3 | CS U Craiova | 6 | 4 | 0 | 2 | 11 – 8 | 12 |
4 | FC Botosani | 6 | 3 | 1 | 2 | 14 – 9 | 10 |
5 | Pandurii Tg. Jiu | 6 | 2 | 3 | 1 | 6 – 4 | 9 |
6 | FC Voluntari | 6 | 2 | 2 | 2 | 10 – 7 | 8 |
7* | CSMS Iași | 5 | 2 | 2 | 1 | 6 – 3 | 8 |
8 | Gaz Metan Mediaș | 6 | 2 | 2 | 2 | 6 – 7 | 8 |
9 | Viitorul Constanța | 6 | 2 | 1 | 3 | 7 – 8 | 7 |
10 | Concordia Chiajna | 6 | 2 | 1 | 3 | 2 – 7 | 7 |
11 | Astra Giurgiu | 6 | 1 | 2 | 3 | 7 – 13 | 5 |
12** | CFR Cluj | 6 | 2 | 3 | 1 | 10 – 6 | 3 |
13** | ASA Tg. Mureș | 6 | 0 | 0 | 6 | 5 – 15 | -6 |
14*** | ACS Poli Timișoara | 6 | 1 | 1 | 4 | 7 – 16 | -10 |
*Steaua și CSMS Iași au un meci restant care se va disputa în 31 august
**Echipe penalizate cu câte 6 puncte.
***Echipă penalizată cu 14 puncte.