florin-tanase---credit-sportpictures-__01

Primul #DerbyDeRomania al sezonului se joacă sâmbătă seara. De rezultatul acestui meci ar putea profita Craiova sau Pandurii pentru a trece temporar pe primul loc, iar la Cluj avem un alt duel interesant între două campioane recente ale României.

Iată clasamentul la startul etapei a 5-a din Liga I:

Loc Echipa M V E Î G Pct
1 Dinamo București 4 3 1 0 9 – 3 10
2 Steaua București 3 3 0 0 6 – 1 9
3 CS U Craiova 4 3 0 1 7 – 4 9
4 Pandurii Tg. Jiu 4 2 2 0 6 – 3 8
5 FC Voluntari 4 2 0 2 9 – 6 6
6 CSMS Iași 3 2 0 1 6 – 3 6
7 Viitorul Constanța 4 2 0 2 6 – 6 6
8 Gaz Metan Mediaș 4 2 0 2 5 – 6 6
9 Astra Giurgiu 4 1 1 2 5 – 7 4
10 FC Botoșani 3 1 0 2 5 – 7 3
11 Concordia Chiajna 4 1 0 3 1 – 7 3
12* CFR Cluj 4 1 2 1 4 – 4 -1
13* ASA Tg. Mureș 4 0 0 4 3 – 10 -6
14** ACS Poli Timișoara 3 0 0 3 3 – 8 -14

*Echipe penalizate cu câte 6 puncte.

**Echipă penalizată cu 14 puncte.

CSMS Iași – Viitorul, vineri, 19 august, ora 21:00

Este un duel extrem de echilibrat, vizibil și din cotele de pariuri, care ar putea fi descifrat de statistică: până în ziua de azi, moldovenii nu au câștigat niciodată pe teren propriu acest duel. În trei deplasări la Iași, Viitorul a obținut o victorie și două remize. Unde mai punem că echipa lui Napoli a făcut un meci extrem de apatic în etapa precedentă, iar Viitorul a reușit prima victorie a sezonului.

Echipe probabile:

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Bole, Ștefănescu, Mitic, Ciucur – Cristea, Gheorghe

Viitorul: Buzbuchi – Benzar, Țâru, Boli, Ganea – Marin, Filip, Brandan – Chițu, Coman, Purece

ASA Tg. Mureș – Concordia Chiajna, sâmbătă, 20 august, 18:00

Cele mai slabe atacuri ale Ligii I se văd și se salută în acest weekend. Cine reușește să marcheze probabil că și câștigă meciul, așa că ochii pe pariurile live, poate prinzi o cotă bună.

Echipe probabile:

ASA Tg. Mureș: Stăncioiu – Matei, Constantin, Cordoș, Mendy – Costin, Feketics – Belu, Ursu, Zicu – Surdu

Chiajna: Bălgrădean – Feussi, Albu, Mamele, Melinte, Bucurică – Serediuc, Cristescu, Buleică, Grădinaru – Pena

Steaua – Dinamo, sâmbătă, 20 august, 21:00

Steaua și Dinamo sunt gata de primul duel direct al sezonului. Cele două sunt pe val în campionat, nici una nu a cunoscut înfrângerea, dar atmosfera în vestiare este opusă. Steaua vine motivată să se revanșeze pentru noaptea de coșmar avută marți, cu Manchester City, dar și cu o uzură mare, fără trei titulari accidentați (Pintilii, Golubovic și Toșca). În schimb va debuta la Steaua nou-transferatul Boldrin, iar De Amorim ar putea și el să apară pe teren mai devreme sau mai târziu, dar greu de crezut că îi ia fața lui Hamroun în acest moment. Despre Dinamo? E clar că încearcă să finalizeze în teren farsa pusă la cale de suporteri în mijloc de săptămână, având o poftă de gol redescoperită, cu fotbaliști apți și în formă maximă.

Echipe probabile:

Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Mitrea, Momcilovic – Achim, Boldrin – Popa, Stanciu, Hamroun – Tănase

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Hanca, Busuladzic, Palic – Rotariu, Gnohere, Lazăr

FC Voluntari – Pandurii Tg. Jiu, duminică, 21 august, 18:00

Echipă tare imprevizibilă este în acest sezon Voluntariul. Când marchează câte patru, când ia trei goluri într-o repriză. Un lucru este sigur: vișiniii au în echipă un golgeter, pe Petre Ivanovici, atacant ajuns la patru goluri până acum. Foarte posibil să își mărească palmaresul în acest meci, mai ales că despre Pandurii deja știm că nu are o apărare infailibilă, că se bazează mult pe forța ofensivă a axului Sânmărtean-Herea-Țucudean și că însuși antrenorul Petre Grigoraș este un adept al atacului. Să fie goluri, nu?

Echipe probabile:

Voluntari: Bornescu – Filipov, Balaur, Maftei, Cazan – Novac, Moke – Popadiuc, Cernat, Marinescu – Ivanovici

Pandurii: Lazăr – Ungurușan, Pițian, Bunoza, Vasiljevic – Munteanu, Obodo – Voiculeț, Sânmărtean, Herea – Țucudean

CFR Cluj – Astra, duminică, 21 august, 20:30

Astra dă semne că depășește momentul prost avut la startul campionatului, dar clujenii nu sunt impresionați. Declarațiile au venit toată săptămâna în care anunțau că vor trece pe plus la puncte, după ce au început campionatul cu penalizare. Realitatea din teren? Vom vedea, mai ales că Astra s-ar putea menaja puțin pentru returul cu West Ham.

Doar statistica este clară aici: cel mai frecvent rezultat înregistrat între cele două campioane este egalul.

Echipe probabile:

CFR Cluj: Mincă – Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Juan Carlos, Petrucci, Jakolis – Nouvier, C. Lopez, Păun

Astra: Lung – Stan, Săpunaru, Fabricio, Morais – Lovin, Seto – Ioniță, Florea, Texeira – Niculae

Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani, luni, 22 august, 18:30

Când a venit cu un borcan de murături la o conferință de presă pentru a descrie impresia lui despre Steaua, antrenorul Leo Grozav a făcut un gest foarte curajos înaintea unei săptămâni cu două deplasări, peste care ar trebui să treacă cu 6 puncte dacă nu vrea să fie el însuși băgat la murat de fani, adversari și presă. Peste primul meci – restanța cu ACS Poli – a trecut lejer, victorie cu 5-0 la Timișoara. Acum, are al doilea duel pe terenul lui Gaz Metan Mediaș. Și Leo și-ar putea înghiți vorbele, pentru că Mediașul are două victorii din două meciuri pe teren propriu, împotriva Mureșului și a Viitorului, cluburi care au jucat anul trecut în playoff.

Echipe probabile:

Mediaș: Pleșca – Crețu, Trtovac, Zaharia, Buzean – Cristea, Susnjar – Munteanu, Eric, Lullaku – Axente

Botoșani: Iliev – Miron, Ichim, Plămadă – Dimitrov, I. Fulop, Bordeianu, Popovici – Golofca, Astafei, Greu

ACS Poli – CS U Craiova, luni, 22 august, 21:00

O palidă umbră a unui derby tradițional de altă dată, Timișoara și Craiova se întâlnesc în ultimul meci al etapei. Poli pare o echipă deja condamnată, cu o penalizare pe care nu reușește deloc să o reducă sau să o anuleze. Craiova are o ocazie foarte bună să urce cel puțin un loc în clasament, dacă bate în acest duel.

Echipe probabile:

ACS Poli: Straton – Scutaru, Cânu, Șeroni, Neagu – Artean – Bărbuț, Croitoru, Cârstocea, Popovici – Elek

CS U Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Rocha, Zlatinski, Băluță – Ivan, Rambe, Măzărache