Cu doar două etape încheiate în România, Dinamo ocupă deja primul loc, detașată de urmăritoarele sale. „Câinii” au pornit lansat în campionat și în „Groapă” se vorbește din nou despre performanță, după ani și ani de reconstrucție. În etapa a 3-a, Dinamo are în față un nou derby, jucând în deplasare cu fosta campioană CFR Cluj, o formație până acum greu de citit, care s-a impus clar în prima rundă, doar pentru a pierde la fel de clar în a doua.
Dacă liderul la zi are un joc dificil, celelalte pretendente la titlu ar putea profita. Steaua are o dispută aparent facilă, acasă cu Concordia Chiajna, în timp ce Astra Giurgiu joacă tot pe teren propriu, dar împotriva Craiovei. Atât Steaua cât și Astra au fost implicate în preliminariile Champions League și ar putea să își menajeze câțiva titulari.
Iată clasamentul la startul etapei:
Loc | Echipa | M | V | E | I | G | P |
1 | Dinamo București | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 – 2 | 6 |
2 | Pandurii Tg. Jiu | 2 | 1 | 1 | 0 | 2 – 1 | 4 |
3 | FC Voluntari | 2 | 1 | 0 | 1 | 4 – 1 | 3 |
4 | CSMS Iași | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 – 1 | 3 |
4 | FC Botosani | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 – 1 | 3 |
4 | Steaua București | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 – 1 | 3 |
7 | CS U Craiova | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 – 3 | 3 |
8 | Gaz Metan Mediaș | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 – 4 | 3 |
9 | Viitorul Constanța | 2 | 1 | 0 | 1 | 2 – 3 | 3 |
10 | Astra Giurgiu | 2 | 0 | 1 | 1 | 1 – 4 | 1 |
11 | Concordia Chiajna | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 – 6 | 0 |
12* | CFR Cluj | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 – 3 | -3 |
13* | ASA Tg. Mureș | 2 | 0 | 0 | 2 | 2 – 4 | -6 |
14** | ACS Poli Timișoara | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 – 2 | -14 |
*echipe penalizate cu 6 puncte
**echipă penalizată cu 14 puncte
FC Voluntari – FC Botoșani, vineri, 5 august, ora 18:30
Etapa se deschide vineri, la Voluntari, într-o confruntare care promite goluri, dacă este să ne gândim la apetitul ofensiv al ambelor formații, arătat atât de clar în urmă cu o săptămână. Atât Voluntariul cât și Botoșaniul au marcat câte 4, respectiv 3 goluri și au câștigat clar cu Chiajna, respectiv CFR Cluj, fiind la egalitate de puncte în prezent.
Între ele există o istorie scurtă de patru meciuri oficiale, în care s-au înregistrat trei remize și o victorie a moldovenilor. De fiecare dată, fiecare echipă a marcat cel puțin un gol.
Echipe probabile:
Voluntari: Bornescu – Filipov, Balaur, Spahija, Coman – Moke, Novac – Popadiuc, Marinescu, Ivanovici – Cernat
Botoșani: Iliev – Dimitrov, Plămadă, Miron, Mușat – Bordeianu, Vașvari, Fulop – Herghelegiu, Matulevicius, Astafei
ASA Tg. Mureș – CSMS Iași, vineri, 5 august, ora 21:00
După două etape, Mureșul rămâne cu minus șase puncte și nu a reușit să arate în vreun moment ca o echipă cu pretenții. Sigur, a pierdut de fiecare dată la limită, dar nici nu ar fi meritat mai mult. Iașiul are un meci mai puțin în campionat, dar deja a ajuns la 3 jocuri oficiale în noul sezon, grație participării în preliminariile Europa League. Moldovenii lui Napoli arată un fotbal frumos, tăios, cu multe faze de poartă și o poftă deosebită de atac. În mod normal, ar trebui să scoată ceva puncte în această deplasare.
Echipe probabile:
ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – Dobrosavlevic, A. Cordoș, M. Constantin, Bucur – Candrea, Dică – Kuku, F. Andre, Zicu – Ioniță
CSMS Iași: Grahovac – I. Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Ciucur, Târșa, Mitic, Bole – V. Gheorghe, A. Cristea
Astra Giurgiu – CS U Craiova, sâmbătă, 6 august, ora 19:00
Craiova nu a arătat grozav în acest start de sezon, dar față de Astra, chiar pare o echipă închegată. Campioana României nu se regăsește. A obținut doar un punct în primele runde, a pierdut categoric în preliminariile Champions League, lipsa lui Șumudică și a golgeterului Alibec par de netrecut.
Echipe probabile:
Astra: Lung – Săpunaru, Fabricio, Oros, Morais – Lovin, Seto – Ioniță, Boldrin, William – Niculae
Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Zlatinski, Madson – Rocha, Bancu, Ivan – Măzărache
Steaua – Chiajna, sâmbătă, 6 august, 21:30
În două etape, Chiajna a luat șase goluri, încă nu a înscris și nu a făcut puncte. Steaua ar trebui să aibă o misiune facilă, mai ales prin prisma moralului ridicat după calificarea în grupele competițiilor europene. Un meci destul de simplu pentru pariori, nu?
Echipe probabile:
Steaua: Niță – Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilovic – Popa, Bourceanu, Muniru – Aganovici, Tudorie, Hamroun
Chiajna: Bălgrădean – Feussi, Tincu, Mamele, Bucurică – Melinte, Madeira – Grădinaru, Cristescu, Roșu – Pena
Gaz Metan Mediaș – Viitorul Constanța, duminică, 7 august, ora 18:30
De la Viitorul toată lumea aștepta să vadă entuziasm, forță, atac, fotbal frumos. Până acum, echipa lui Hagi este datoare și, după chinurile suferite în preliminariile europene, nici deplasarea de la Mediaș nu pare una facilă. Gazdele au câștigat destul de lejer în prima etapă și Mediașul este, prin tradiție, o fortăreață greu de cucerit.
Echipe probabile:
Gaz Metan: Pleșca – Crețu, Cristea, Zaharia, Trtovac, Buzean – Muntean, Susjnar, Llullaku – Axente, Gavra
Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Țâru, Carp, Ganea – Filip, Brandan, Marin – Purece, Chițu, Tănase
ACS Poli Timișoara – Pandurii Tg. Jiu, duminică, 7 august, ora 21:00
Bănățenii au pierdut în deplasare la Dinamo, dar nu s-au făcut de râs. Chiar puteau să smulgă un punct pe final de meci, deci eticheta de victimă sigură a campionatului s-ar putea să fie dată jos. Totuși, pentru asta echipa de pe Bega are nevoie rapidă de puncte și Pandurii, cu Hora și Herea în atac, nu pare chiar ușor de trecut.
ACS Poli: Straton – Șeroni, Cânu, Scutaru, Neagu – Croitoru, Artean, Roșu, Vădrariu – Bărbuț, Elek
Pandurii: Lazăr – Ungurușan, Buijs, Bunoza, Vasiljevic – Mrzljiak, Voiculeț, Trifu, Obodo – Hora, Herea
CFR Cluj – Dinamo, luni, 8 august, ora 21:00
Un nou test greu pentru liderul de moment? Poate. Dinamo are șase puncte, Clujul a arătat multă inconstanță în primele două runde, orice se poate întâmpla în acest joc.
Echipe probabile:
CFR Cluj: Marc – Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Jakolis, Petrucci, Carlos, Păun – Lopez, Bud
Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Șerban, Busuladzic, Palic – Rotariu, Gnohere, Lazăr