Dacă mai țineți minte, NetBet a avut o promoție prin care 12 persoane au ajuns în Franța la meciul de debut al României. Viorel Ghivici (foto – primul din dreapta) este unul dintre câștigători și, la rugămintea noastră, ne-a povestit experiența avută într-o excursie pe care o definește „unică în viață”. Iată spusele sale:
…sunt la birou, vineri după-amiază, în așteptarea weekendului, când un număr necunoscut mă apelează. Răspund și mi se prezintă un domn de la NetBet. Încerc să găsesc un loc mai retras în care să pot vorbi, însă până să ajung acolo, primesc vestea cea mare: sunt unul dintre fericiții norocoși ai campaniei: “Pui pariu că mergi în Franta”!!! În primele secunde nu cred (ca tot românul, nu câștigasem niciodată la astfel de concursuri), dar îmi revin imediat și încep să mă bucur, rezervat, dar nu atât încât șeful, care era în preajmă mea, să nu se prindă că am câștigat ceva. După ce închid, dau vestea în birou și instant se formează două tabere: cei care se bucură și mă felicită și cei care se bucură, dar mă sfătuiesc să nu merg (din cauza posibilelor incidente). Recunosc că în prima fază mi-au trecut și mie astfel de gânduri prin minte, dar după ce vorbesc cu ai mei, tata mă liniștește și e primul care îmi spune că e o șansă unică în viață… și să nu dau cu piciorul norocului avut! Caz închis: urma să văd Franța-România, meciul de deschidere de la EURO 2016, de la Saint Denis!
…6 a.m. vineri, 10 iunie 2016, ajung în aeroport, după ce mă plâng unui prieten că mi-e somn, el îmi răspunde sec „cine se trezește de dimineață, merge pe Saint Denis”! Zâmbesc și apoi o sun pe Carla – tipa de la NetBet care urma să ne ghideze în călătoria ce abia începea. Vorbim până ce ajungem la un metru distanță unul de celălalt, realizez că ea e persoana cu care vorbesc la telefon și închid. Drăguță și la fel de somnoroasă ca și mine, ne strângem mâna și apoi îmi prezintă grupul de băieți care ajunseseră deja, evident nu rețin decât numele ei. Ne strângem cu toții și plecăm spre îmbarcare, începem să zărim ici, colo oameni purtând însemnele României, mergeau cu noi, spre același avion. Într-un final, ajungem în avion, unde încep să rețin primele nume din „echipa” care tocmai se formase: Marius și Alexandru, lângă care tocmai mă așezasem. După câteva minute în care nu ne spunem nimic, discuția despre fotbal, sport, pariuri începe, iar cele 3 ore de zbor trec imediat.
…ajungem pe pământ francez, eram aproape singurul care nu mai trecuse prin niciun colț al Franței. Două van-uri ne împart în două și în 30 de minute suntem în fața hotelului în care urma să ne cazăm, hotel aflat în imediata apropiere a stadionului. Coborâm din mașini și Sărbătoarea începe; zărim primele imagini cu imensul stadion, îmbrăcat în albastru, alb, rosu… francezii de la hotel ne întâmpină cu zâmbete și cu dorința de a vedea echipa lor făcând scor în meciul din seara asta. Carla își ia în primire rolul de organizator și ne invită pe toți în oraș, pentru a lua prânzul și pentru a cunoaște oameni noi, colegii ei din sediul francez: un italian care ne mărturisește că va susține România în seara asta și un francez foarte interesat de locurile și obiceiurile din țara noastră.
La finalul prânzului, Carla se ridică și începe să ne împartă biletele pentru meci. Suntem complet uimiți de costul enorm al acestora (în medie, costau aprox. 400 de euro fiecare) și evident încep glumele pe seama celebrului fenomen al „bișnitei”.
…ora meciului se apropia, nerăbdarea creștea și după prânzul copios decidem să ne întoarcem la hotel cu trenul, dorind parcă să intrăm și mai mult în atmosfera locului. Ne întâlnim cu sute de fani, mare parte susținând echipa gazdă, suferind împreună cu noi căldura infernală a trenului în care tocmai ne urcasem. Coborâm și ne dăm seama că drumul până la hotel trece exact pe lângă stadion, lucru ce ne face să intrăm total în atmosfera meciului și deși ne îndepărtăm, să ne dorim să ne întorcem cât de rapid posibil.
…orele 18:00 ne găsesc în fața stadionului printre zeci de mii de suporteri și sute de jandarmi care deși erau înarmați până în dinți, nu-mi creau nici un fel de disconfort. Sunt printre cei mai norocoși dintre cei norocoși și am bilet central, facem o glumă despre poarta pe care se intră spre VIP și ne îndreptăm către următoarea, cea prin care intrăm în stadion. Realizăm și mai mult cât am fost de norocoși în momentul în care stadionul de 80.000 de locuri (momentan, mai mult goale) ni se deschide în fața ochilor și instant începem să ne pozăm și mai ales să-l vedem cum încet, dar sigur, începe să se umple.
…asistăm cu emoție, bucurie și uimire la festivitatea de deschidere, urmează imnul României, 15.000 de români (am aproximat noi) fac cunoscut “Deșteaptă-te române” pe Saint Denis, audiența aplaudă, mă simt mândru ca sunt român și cu ochii umeziți strig cu putere: “Hai România!!!”. Urmează momentul lor, “La Marseillaise” răsuna din pieptul a 65.000 de oamenii, impresionant!
…si meciul începe, cu puțină teamă dar cu multă speranță, îmi doresc ca tricolorii să facă un meci bun, sperând la un 0-0. Min. 2, ocazie imensă România, teama mea dispare, francezii respiră ușurați. Suntem aproape de final, scorul era formidabil, făceam un meci bun, fanii români erau extraordinari, jucătorii dădeau totul pe teren, părea să fie seara perfectă și luam parte la ea! Ce putea fi mai bine de atât? Simplu, cumva Payet să lovească bara, sau să tragă pe lângă poartă, sau să “apară Tătărușeanu”…și totuși, min 89. francezul pune mingea la vinclu (parcă cu mâna) și Franța bate România. Gazdele erau în extaz, doar câștigaseră un meci mult mai greu decât credeau, în ultimul minut. Supărați pe rezultat, mândri pentru jocul prestat de ai noștri, ne ridicăm și îi aplaudăm pe băieți și pe francezi, care uimiți de jocul văzut, ne întorc aplauzele. Din nou, sunt mândru că sunt parte din această sărbătoare și mai ales, că sunt român!
…părăsim stadionul într-o mare de oameni, români și francezi la un loc. Începem: România, România, ole, ole, ole! Suntem imediat acoperiți de ”La Marseillaise”!
Pentru mine este, de departe, cel mai mare eveniment la care am luat parte vreodată cu sentimente greu de pus în cuvinte (deși am încercat).
Nu pot decât să le mulțumesc celor de la Netbet pentru șansa oferită, Carlei pentru că a avut grijă de noi și să mă bucur că am avut inspirația să merg!
După egalul cu Elveția, sperăm cu toții într-o victorie duminică seara, pentru toți cei din fața televizoarelor și mai ales pentru românii de pe stadion, care până acum au ținut tricolorul sus!
Hai România!