Context
România a făcut o impresie foarte bună în deschiderea Euro, în meciul cu Franța. Dar atât, pentru că execuția senzațională a lui Payet l-a lăsat pe Tata Puiu fără punct în clasamentul grupei. După laudele amestecate cu frustrare, „tricolorii” par determinați să arate că pot să obțină și victorii, nu numai felicitări pentru jocul prestat. Iar Elveția, deși favorită pe hârtie, este un adversar mai facil decât Franța. Mai ales când ne gândim că Albania, în 10 oameni, a reușit să rateze câteva ocazii rarisime, unu-la-unu cu portarul Sommer.
La rândul lor, elvețienii deja au anunțat că vor ieși la atac, vor încerca să câștige meciul și să își asigure calificarea încă din al doilea meci al grupei.
Arbitri:
Central: Sergei Karasev (RUS). Asistenți: Nikolai Golubev (RUS), Tikhon Kalugin (RUS). Asistenți de careu: Sergei Lapochkin (RUS), Sergei Ivanov (RUS). Rezervă: Aleksei Kulbakov (BLR).
Palmares direct
România și Elveția s-au întânit până acum de 12 ori și rezultatele sunt perfect distribuite între ele. Două meciuri s-au terminat la egalitate, iar în rest fiecare națională și-a trecut în cont 5 victorii. Totuși, disputele recente au fost foarte rare. Cea mai apropiată s-a petrecut în 2012, când România a câștigat un amical cu 1-0.
Tata Puiu își mai amintește cu siguranță și de confruntarea de la Mondialul din 1994, când Elveția i-a încasat atunci pe membrii Generației de Aur cu un usturător 4-1 la Detroit (SUA).
Forma de moment
Deși a câștigat meciul de debut cu Albania, Elveția pare o echipă de bătut, dacă avem în vedere amicalele disputate în această primăvară, când a pierdut cu Belgia, Bosnia și Irlanda. Din nefericire pentru români, nici naționala noastră nu mai pare să aibă aceeași stabilitate defensivă ca în preliminarii. „Tricolorii” au primit gol în toate ultimele patru meciuri, fie că au jucat cu Franța sau Ucraina, fie cu Georgia sau Congo.
România: LWLDDW
Elveția: WWLLLW
Echipe probabile
Pentru un atac mai eficient, Anghel Iordănescu a pregătit două schimbări în 11-le de start. Astfel, Gabi Torje și Claudiu Keseru ar urma să intre încă din primul minut, iar cei care nu vor mai prinde echipa sunt Adrian Popa, respectiv Florin Andone.
România (4-2-3-1): Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Torje, Stanciu, Stancu – Keseru
Elveția (4-2-3-1): Sommer – Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez – G. Xhaka, Behrami – Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi – Seferovic
Cheia meciului
În fața unei apărări mediocre, Nicușor Stanciu are ocazia perfectă să strălucească și să trezească atenția cluburilor din Vestul Europei. Albania și-a creat ocazii numeroase în dezavantaj numeric, deci talentul lui Stanciu ar trebui să iasă la iveală într-un meci altfel de uzură.
Informații utile
România a înscris cel mult un gol în ultimele 8 meciuri directe cu Elveția.
Elveția nu a reușit niciodată să câștige două meciuri la un turneu final Euro până acum.
România a reușit 280 de pase în meciul cu Franța. Elveția a reușit 553 în cel cu Albania.
Cote NetBet
România | Egal | Elveția |
3,25 | 3,15 | 2,40 |
Promoții exclusive NetBet
20 RON Freebet România – Elveția!